

Arhatic Yoga este unul dintre cele mai importante cursuri predate de Grand Master Choa Kok Sui în această viață și este totodată unul dintre cele mai mari daruri oferite omenirii până în prezent.
Este o tehnică spirituală foarte avansată care accelerează evoluția sufletului.
„Yoga” înseamnă de fapt uniune și „Arhatic” vine de la cuvântul „Arhat”, care se referă la o ființă foarte evoluată din punct de vedere spiritual. Arhatic Yoga în acest caz este o sinteză a diferitelor tehnici de yoga, ce includ meditații puternice, purificări și tehnici de respirație integrate într-un sistem de evoluție pas-cu-pas pentru a accelera rapid și în condiții de siguranță dezvoltarea voastră spirituală.
Obiectivul Arhatic Yoga este de a permite persoanelor din diverse credințe și medii religioase de a accesa învățăturile lăuntrice, ținute secret timp de secole. Sistemul a fost conceput în așa fel încât să permită practicanților să continue pe calea spirituală în timp ce trăiesc o „viață normală”. Aceasta înseamnă că prin practicarea Arhatic Yoga nu numai că nu trebuie să renunțaţi la un mod normal de viață, carieră și relații pentru ca să vă dezvoltați spiritual, ci din contra, să puteți face față în continuare dificultăților și provocărilor de zi cu zi ale stilului de viață contemporan.
În acest curs vor fi discutate prima data tehnicile de purificare fizică și lăuntrică, apoi chakrele sunt activate în mod substanțial într-o anumită secvență pentru a trezi în condiții de siguranță și în mod eficient, iar apoi de a transmite energia Kundalini în întregul organism. Aceasta tehnică ce a fost practicată din timpuri străvechi de către yoghini avansați și experimentați, este fundamentul pentru construirea mult-râvnitului „Corp de Aur”!
După acest curs veți putea să:
Arhatic Yoga este un lucru fenomenal. Puterea sa este dincolo de imaginație.
Arhatic Yoga cuprinde tot ce trebuie să cunoașteți despre dezvoltarea voastră spirituală și tehnicile sigure, ușoare, dar puternice care să o accelereze pe aceasta.
Tot ce trebuie să faceți este să deveniți disponibil pentru a urma acest curs, să practicați învățăturile și tehnicile predate.
Arhatic Yoga este un sistem conceput pentru persoanele care sunt serioase in a urma o cale pentru dezvoltarea lor spirituală.
Precondiție: Psihoterapie Pranică – Curs (Nivelul 3) și Realizarea Uniunii cu Sufletul Superior
Asociația Pranic Healing are scopul de a face cât mai accesibil studiul energiei, de a oferi tehnici, învățături și practici ce sunt aplicabile vieții moderne.
Asociația Pranic Healing este afiliată Institute of Inner Studies Inc. înființat de Grand Master Choa Kok Sui, fondatorul vindecării pranice (Pranic Healing) moderne și Arhatic Yoga.